marți, 24 ianuarie 2017

„24 Ianuarie 1859” lecția înaintașilor pentru cei ce vin din urmă

Dacă neamul nostru ar avea o carte de aur cu siguranță episodul „24 Ianuarie 1859” ar merita un capitol aparte. Atunci când contextul internațional devenise favorabil, datorită consecvenței celor plecați în exil după Revoluția de la 1848 și a existenței tinerilor în conștiința cărora idealul național a primat în fața intrigilor și intereselor mărunte de grup, s-a mai scris încă un capitol din cartea neamului nostru. Atunci ca și acum împotriva unirii principatelor militau o parte din elita politică și economică a vremii de frica pierderii privilegiilor, azi ca și ieri vorogizii tremură și de frica unui stat funcțional ce i-ar pedepsi pentru nelegiuririle pe care le fac.



După drama anului 1812, când Moldova de Est este ruptă din Principatul Moldovei și încadrată ca și o gubernie în Imperiul Rus, i-a făcut în special pe românii-moldoveni să conștientizeze necesitatea unirii celor ce au o conștiință comună de neam. Cu toate că spațiul locuit de români era cu mult mai mare, aceștia fiind încadrați în imperiile vecine, statutul special al principatelor române - Moldova și Țara Românească a făcut ca acesta să fie primul pas ce urma să fie făcut.

Lecturând articole la această temă anumite lucruri mi-au atras atenția - vârsta celor care au pregătit unirea principatelor și relațiile frățești ce existau între ei.
„La 1848, Mihail Kogălniceanu avea 31 de ani şi era considerat deja instigatorul naționalist al epocii. Vasile Alecsandri avea 27 de ani, iar Nicolae Bălcescu - 29 de ani. Dumitru Brătianu împlinise 30 de ani, în vreme ce Ion Ghica și C.A. Rosetti aveau 32 de ani. Costache Negri, Ștefan Golescu și Gheorghe Magheru - care aveau 36, 39 și, respectiv, 46 de ani - erau "patriarhii" acelei generații.”
Cum de au înțeles acești bărbați ai neamului că idealul național este mai presus decât orgoliile personale sau dorința de mărire?

Și noi avem o generația lui aprilie 2009, cei ce fac lobby la nivel european, în România și în Republica Moldova pentru reunificarea celor două state. Oare conștientiza tânărul Mihail Kogălniceanu atunci când făcea lobby pentru cauza românească în marile cancelarii europene că avea să ajungă Prim-Ministru al statului reîntregit? Oare conștientizau Ion Ghica sau C.A. Rosetti că urmau să ajungă pe cele mai înalte culmi ale lumii politice românești? Oare conștientizează tinerii unioniști de astăzi responsabilitatea guvernării DacoRomâniei Reîntregite de mâine?

Dacoromânii într-adevăr sunt un popor de contrarevoluționari. Acum când în lume trendul este spre deznaționalizare, pervertire a valorilor, disoluție într-o masă amorfă ușor manipulabilă, ei încă mai speră, caută frumosul și construiesc un stat național reîntregit. Acum când omul și natura este exploatată pentru a obține profitul absolut, românul mai lasă o parte din miere pentru nevoile stupului.

Nimic nu e nou sub soare, iar istoria ne oferă soluții și indicii pentru a face următoarele mișcări pe tabla de șah. Cum s-au pregătit cei care au vestit unirea încă înaintea înfăptuirii ei? Ce fel de valori și idealuri îi animau? Ce fel de frăție i-a unit și îi unește pe cei ce au interesul național în inima și pe buzele lor? Este Frăția Carpaților o soluție? Pe toate le vom afla în viitorul apropiat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu