Este oare necesară studierea religiei în școli?

Fiecare persoană care s-a născut pe această planetă, s-a născut un ateu. Fără nici o excepție. Conceptele despre divinitate și religie sunt transmise pe parcursul vieții, astfel făcând loc pentru credința personală. Majoritatea din ei îmbrățișează în timpul vieții o confesiune sau alta, mai puțini rămân la starea inițială sau trec printr-o perioadă grea și de lungă durată de deconvertire. Cu toate că există atâtea religii în lume, nici măcar una nu este ereditară. Nu există religie în ADN. Religia nu este nici măcar o rasă. Fiind un copil al unei confesiuni nu te face pe tine singur membru al acelei confesiuni. Atunci de ce copiii ar trebui să aibă aceleași concepții religioase precum părinții și cum le vor primi ei ? Ar trebui ca ea să fie studiată în școli ?

Studierea religiei de către copii poate fi un lucru negativ. De ce ? Din simplul motiv că însuși educația în sine presupune furnizarea de crezuri adevărate sau dorințe constructive, iar în instituția școlară ar trebui să se cultive spiritul critic, să se primească o educație, să se formeze caractere și personalități. După cum știm însă, civilizația nu a scornit doar o singură ideologie religioasă, ci o paletă întreagă. Există unele mai nocive decât altele. Printre cele mai nocive sunt și acelea care învață crezuri și dorințe ce distrug vieți. Deci studierea unei multitudini de religii presupune și studierea unui set de crezuri și dorințe nocive. Un alt argument este că orice religie poate conține un set de crezuri false și dorințe nocive. Orice persoană are un astfel de set de crezuri, după cum fiecare are și un set imperfect de dorințe. Aceasta deloc nu înseamnă că ateii sunt scutiți de astfel de crezuri și dorințe, ei pot sau chiar le au în aceași măsură precum persoanele religioase. Pericolul studierii religiei constă în predarea unor astfel de crezuri false și dorințe negative celor tineri.

Ca să ofer un exemplu al valorificării unor convingeri adevărate, imaginați-vă că va este sete, iar pe masă există un pahar ce conține un lichid incolor, transparent și inodor. Dacă vei crede că acel pahar conține apă potabilă, posibil o vei consuma. În cazul în care convingerile tale sunt corecte, setea îți va fi potolită. Însă, asumăm faptul că ai convingeri false, iar paharul conține o otravă care te poate ucide. În dorința de a-ți potoli setea, poți sfârși luându-ți propria viață. Calea de a evita să faci greșeli care sfârșesc prin a-ți înfrunta dorințele mai mult decât a ți le îndeplini, este de a avea convingeri adevărate.

Există însă și o altă parte a monedei.

Religia, ca fenomen cultural universal ar trebui studiată în școli, însă nu după modelul actual. Ceea ce se încearcă acum a fi implementat poate fi numita instrucția religioasă, unde creștinismul (în special cel ortodox) este predat ca dogmă, și deloc ca o informare obiectivă despre origine, mitologie și tradiții. Iar alte religii sunt pur și simplu ignorate, fiind catalogate din start drept eretice.

Odată cu pericolul extremismului violent de tip Islamic, copii ar trebui să fie feriți de orice tip de fundamentalism. Iar asta poate fi evitată și prin informarea corectă în legătură cu religiile lumii. Din moment ce se va înțelege că în lume există nu doar creștinism și toate “branșele” sale, dar există și Iudaism, Budhism, Hinduism etc. sedentarizarea unui set strict și unic de principii va fi evitată.

Nu există nici un pericol în studierea obiectivă a religiei (desigur, opțional), unde toate confesiunile sunt prezentate echitabil, unde este prezent Hinduismul, Budhismul și Islamul alături de Creștinism, unde concepte precum umanismul, agnosticismul și ateismul sunt explicate prin antiteză. Prin informarea faptului că în lume există și alte culte, toleranța are șansă să fie promulgată de la vârste fragede. Un alt argument ar fi și unele progrese în domeniul erudiției de tip religios, astfel încât Sodoma și Gomorah să nu fie considerate doi tipi însurați, iar privind (sau mai bine, citind) Codul lui Da Vinci, să nu gândești că Isus era un bărbat însurat.

Ar exista niște aspecte care ar face ca studierea religiei în școli să fie una corectă, și anume:
- Religia trebuie să fie studiată din punct de vedere istoric, unde este plasat în contextul evenimentelor istorice și filosofice.
- Religia nu trebuie să fie studiată ca știință, la orele de știință, ori ca o alternativă a științei.
- Religia poate fi studiată ca o bază pentru moralitate, atât timp cât alternativele sunt predate deasemenea, și le sunt oferite timp și valoare egală.

Însă ironic, un astfel de model de studiere obiectivă a religiei poate fi respins chiar de la grupurile religioase.

La moment avem însă incercarea de introducere a îndoctrinarii în școli ca obiect școlar. Când se cere ca un zeu anume (în cazul de față, Dumnezeu) să fi introdus în curriculum, se are în vedere doar un lucru – studii biblice. Dar chiar aceste studii se regăsesc a fi exclusiviste și intolerante în legătură cu alte concepții sau păreri. În ele persistă acest dogmatism specific de tip “acesta e modelul corect de a gândi”, și nu informează despre ideologii diferite.

Un curs de religie comparativă nu ar trebui să se rezume la o competiție între zei, ci mai degrabă la o competiție a ideilor. Copii ar trebui să fie informați despre gândirea critică și antrenați în ea de la o vârstă mică, și nu doar la orele de știință, ci în toate studiile lor. Chiar și niște cursuri de religie pot folosi metoda științifică, unde pot raționaliza și judeca asupra ideilor competitive de tip moral sau etic. Oare cursurile propuse acum, pe lângă familiarizarea cu Biblia, ar avea și elemente despre Koran, Vede, Cartea Morților, Talmudul sau Teravada? Sunt foarte sceptic în privința aceasta.

Deci ceea ce se încearcă la noi nu este studierea religiilor, ci exprimarea ei dogmatică . Nu ar exista nici o obiecție cu studierea ei, nimic rău în discuții despre religii în școli ca o parte a curricumului. Aici este încadrată și istoria, geografia, filosofia ș.a.m.d.

Când însă se are în vedere exprimarea ei … Repet: nu studierea, învățarea despre religii, discuții pe marginea lor, dezbateri, analize etc, ci exprimarea, forțarea, emiterea, impunera, radierea, demonstrarea religiilor, devine deja o problemă. Din moment ce convingerile religioase nu sunt supuse investigației, nu pot fi provocate, atunci nu au ce căuta în școli.

Revendicarile religioase, la fel ca și cele umaniste trebuie să fie testate, astfel acordându-se șansa de a verifica failibilitatea, dacă este posibil, astfel încât elevii să înțeleagă care din ele sunt cele mai raționale, și care le îmbrățișează pentru sine.

Sursa: AciDSuN