„24 Ianuarie 1859” lecția înaintașilor pentru cei ce vin din urmă

Dacă neamul nostru ar avea o carte de aur cu siguranță episodul „24 Ianuarie 1859” ar merita un capitol aparte. Atunci când contextul internațional devenise favorabil, datorită consecvenței celor plecați în exil după Revoluția de la 1848 și a existenței tinerilor în conștiința cărora idealul național a primat în fața intrigilor și intereselor mărunte de grup, s-a mai scris încă un capitol din cartea neamului nostru. Atunci ca și acum împotriva unirii principatelor militau o parte din elita politică și economică a vremii de frica pierderii privilegiilor, azi ca și ieri vorogizii tremură și de frica unui stat funcțional ce i-ar pedepsi pentru nelegiuririle pe care le fac.

După drama anului 1812, când Moldova de Est este ruptă din Principatul Moldovei și încadrată ca și o gubernie în Imperiul Rus, i-a făcut în special pe românii-moldoveni să conștientizeze necesitatea unirii celor ce au o conștiință comună de neam. Cu toate că spațiul locuit de români era cu mult mai mare, aceștia fiind încadrați în imperiile vecine, statutul special al principatelor române - Moldova și Țara Românească a făcut ca acesta să fie primul pas ce urma să fie făcut.

Lecturând articole la această temă anumite lucruri mi-au atras atenția - vârsta celor care au pregătit unirea principatelor și relațiile frățești ce existau între ei.

„La 1848, Mihail Kogălniceanu avea 31 de ani şi era considerat deja instigatorul naționalist al epocii. Vasile Alecsandri avea 27 de ani, iar Nicolae Bălcescu - 29 de ani. Dumitru Brătianu împlinise 30 de ani, în vreme ce Ion Ghica și C.A. Rosetti aveau 32 de ani. Costache Negri, Ștefan Golescu și Gheorghe Magheru - care aveau 36, 39 și, respectiv, 46 de ani - erau "patriarhii" acelei generații.”

Cum de au înțeles acești bărbați ai neamului că idealul național este mai presus decât orgoliile personale sau dorința de mărire?

Și noi avem o generația lui aprilie 2009, cei ce fac lobby la nivel european, în România și în Republica Moldova pentru reunificarea celor două state. Oare conștientiza tânărul Mihail Kogălniceanu atunci când făcea lobby pentru cauza românească în marile cancelarii europene că avea să ajungă Prim-Ministru al statului reîntregit? Oare conștientizau Ion Ghica sau C.A. Rosetti că urmau să ajungă pe cele mai înalte culmi ale lumii politice românești? Oare conștientizează tinerii unioniști de astăzi responsabilitatea guvernării DacoRomâniei Reîntregite de mâine?

Dacoromânii într-adevăr sunt un popor de contrarevoluționari. Acum când în lume trendul este spre deznaționalizare, pervertire a valorilor, disoluție într-o masă amorfă ușor manipulabilă, ei încă mai speră, caută frumosul și construiesc un stat național reîntregit. Acum când omul și natura este exploatată pentru a obține profitul absolut, românul mai lasă o parte din miere pentru nevoile stupului.

Nimic nu e nou sub soare, iar istoria ne oferă soluții și indicii pentru a face următoarele mișcări pe tabla de șah. Cum s-au pregătit cei care au vestit unirea încă înaintea înfăptuirii ei? Ce fel de valori și idealuri îi animau? Ce fel de frăție i-a unit și îi unește pe cei ce au interesul național în inima și pe buzele lor? Este Frăția Carpaților o soluție? Pe toate le vom afla în viitorul apropiat...

Profeția Condorului și a Vulturului

Vulture

O legendă cunoscută de către triburile native Americii Latine spune că atunci, cu mult timp în urmă, la începuturi, societățile umane s-au împărțit și au urmat două drumuri diferite: calea condorului și calea vulturului. Calea Condorului reprezenta inima intuitivă și mistică pe când cea a Vulturului însemna prioritatea creierul, rațional și material. Profeția mai spunea că în anul 1490 aceste căi vor converge. În urma acestei intersectări vulturul va împinge condorul până aproape de dispariție. Peste cinci sute de ani, în anii 1990, va începe o nouă epocă, una în care condorul și vulturul vor reuși să se împace ca să zboare pe același cer, ghidați de o singură cale. În urma acestei echilibrări a extremelor va fi creat cel mai remarcabil produs, ceva ce nu s-a mai văzut până acum.

Condor

Interesant că în această legendă perioada de restriște pentru calea Condorului coincide cu descoperirea Americii de către Columb. La 12 octombrie 1492 corabia navigatorului genovez  zărește țărmul Lumii Noi. În urma acestei întâlniri a Vulturului și Condorului soarta continentului american urma să se schimbe. Cu toate că sunt primiți și ajutați de nativi, datorită brutalității europenilor, prietenia s-a transformat în ostilitate. Caracterul primitor al nativilor amerindieni este demonstrat și de existența sărbătorii americane „Ziua Recunoștinței”. Această zi are la origini mulțumirea adusă nativilor care i-au învățat pe coloniștii nord-americani, să cultive porumbul și să își asigure hrana în Lumea Noua. Atâta mulțumire le-au adus că în următoarele sute de ani, coloniștii au decimat nativii, pe supraviețuitori gonindu-i în rezervații, Vulturul triumfând încă o dată. 

Elocvent pentru această luptă prevestită de profeție este și cazul lui Fernando Cortez. Cu toate că regele Imperiului Aztec, Moctezuma al II-lea l-a primit cu mare fast pe conquistadorul spaniol, până la urmă câteva sute de europeni au reușit să distrugă și să prădeze Imperiul Aztec, ucigând zeci de mii de băștinași. Armele de oțel ale Vulturului au fost net superioare credințelor anacronice și a naivității Condorului.

Asediul Tenochtitlan-ului

„Profeția Condorului și a Vulturului” poate fi intepretată în mai multe feluri: echilibrarea ying-yang, relația dintre cunoașterea științifică și relația specială pe care o au nativii cu mediul înconjurător, echilibrarea celor două extreme umane, reprezentate cu un grad înalt de simbolism în Omul Vitruvian de către Leonardo da Vinci.

Yin și Yang

Starea de echilibru este o caracteristică esențială a Cosmosului. Sir Isaac Newton spunea că pentru fiecare acțiune există o reacțiune la fel de puternică. Universul este perfect ordonat. Acest echilibru este asigurat și de ciclicitate. Fierul înroșit a fost rece și se va răci iarăși. Vasul a fost pământ și va fi iarăși pământ. Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor și se va stârpi iarăși peste vremi. Ca sursă de apariție în negura timpului, Legile Kybalionului sau Legile Universale au o lege care pot argumenta starea de echilibru ce își are sursa în extreme. Legea Polarității spune că totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are două extreme; asemănătorul și neasemănătorul au aceeași semnificație; polii opuși au o natură identică, însă de grade diferite; extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât semi-adevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate. În tradiția chineză yinul și yangul simbolizează două forțe opuse, dar care sunt complementare și interconectate.

Cu toate acestea omul, măsura tuturor lucruilor, cu greu ajunge la starea de echilibru. Cu toate că avem suficientă hrană pentru 118% din populația actuală a Terrei, 1 din 9 pământeni suferă de foame. Cu toate că energia nucleară poate să ne ajute, pentru prima dată am folosit-o la Hiroshima și Nagasaki. Cu toate că avem totul ca să fim fericiți, sănătoși și bogați, acest secret ne este ocultat.

Omul rătăcit se supără pe ploaia rece și pe arșița verii. Omul rătăcit se întristează când pierde ceva și se bucură când găsește ceva ce nu-i aparține. Înțeleptul însă, vede și răul din bine și binele din rău. Atitudinea sa face ca să perceapă binele ca pe o desfătare pentru trup și răul ca pe o sursă de înțelepciune. Omul rătăcit este mânat de râvnă, dar înțeleptul încalecă râvna. Omul rătăcit suferă când râvna îl duce la pierdere și cădere, dar înțeleptul întotdeauna găsește câștigul în pierdere și înălțarea în cădere, așa glăsuiește a douăsprezecea Lege Belagină.

Cineva spunea că în prezent, cu toate că avem evoluție științifică, la nivelul mental, filosofic și spiritual nu ne-am schimbat în ultimii două mii de ani. Avem ceea ce oamenii dintotdeauna nici nu au visat, dar nu simțim durerea din sufletul aproapelui nostru. Suntem mânați de instincte primare, ucidem, distrugem, urâm, judecăm, pizmuim.

Secretul constă în echilibru, degeaba am ajuns în spațiu, dacă nu avem empatie să tratăm cu iubire tot ce ne înconjoară. Secretul se ascunde în zborul pe același drum al Vulturului și al Condorului...

Echilibru: Omul Vitruvian

Uzura morală planificată

„Există suficient în lume pentru nevoile omului, 

dar nu și pentru lăcomia lui.”

Gandhi

Dovezi că anumite elemente ale societății de tip capitalist nu funcționează le avem peste tot. Înrăutățirea condițiilor de mediu, defrișările masive, diferența dintre statele bogate, deținătoare de corporații și statele sărace, care au devenit sursă de materie primă, devine din ce în ce mai mare. Chiar și în statele bogate, cei din vârful piramidei dețin mai mult decât cei de la baza ei. Este cunoscut faptul că, pentru ca o societate să funcționeze, trebuie să se bazeze pe o clasă de mijloc puternică. Această clasă care are o mică afacere sau un serviciu bine plătit, își permite să cheltuiască bani. Astfel acești bani nu stau închiși în conturi bancare din zone offshore, ci sunt integrați în economia activă.

Sistemul actual occidental, influențat de peste ocean își demonstrează ineficiența. Se pare că bogățiile și imensitatea continentului american a produs niște mutații în conștiința elitelor americane. Un fenomen perfect normal, colonizatorii Lumii Noi, văzând că resursele de aici par a fi inepuizabile, au creat un nou model economic. Modelul de afaceri promovat a fost cel al superconsumerismului, procurăm nu pentru a acoperi o nevoie, ci achiziționăm de dragul consumatului, iar crearea produselor nu sunt pentru a acoperi o nevoie, ci creăm de dragul de a crea.

În timpul revoluției industriale, cei din fruntea piramidei au realizat că produsele durabile nu sunt bune pentru profit. Este mai bine pentru producător să facă produse care să se uzeze mai rapid, decât să producă mărfuri durabile. Chiar dacă primele modele de becuri cu filament puteau lumina și o sută de ani! înțelegerea de cartel a făcut ca viața becurilor să fie redusă treptat la o mie de ore.

Inginerii au început să fie antrenați tot mai mult cum să creeze produse suficient de bune ca să fie cumpărate, dar totodată suficient de proaste ca să se defecteze într-o anumită perioadă de timp. Victimă a acestei politici economice deficitară am fost și eu. Scannerul meu, de îndată ce am trecut la un sistem de operare mai avansat, nu a mai fost utilizabil pentru că producătorul nu a mai elaborat driverele necesare. Pe forumurile producătorilor, soluția a fost să mai cumpăr un produs. În Statele Unite ale Americii, după ce inginerii au revoluționat industria textilelor printr-un nylon durabil, ei au fost antrenați să scadă din duritatea produsulul, ca ciorapii de damă să se rupă mai des. În prezent prietenele și mamele noastre cumpără ciorapi de multe ori pe an, deoarece se rup...

Pe lângă uzura morală planificată în crearea produsului, publicitatea a jucat și ea un rol important. În prezent avem mai multă putere de calcul în buzunar, decât au avut agențiile spațiale când au lansat primii oameni în cosmos. Cu toate acestea, când apare un model nou de telefon stăm la coadă timp de mai multe zile pentru a-l procura. Publicitatea ne inventează nevoi, sau asociază necesităților noastre primare, cum ar fi acceptarea ori sexualitatea, produsul lor. Produsele sunt create ca să ne seducă, în așa fel încât pentru obținerea lor suntem nevoim să lucrăm tot mai mult.

În lumea occidentală uzura morală planificată a fost legiferată. Cu toate acestea, Pământul nu este de cauciuc. Nu putem prin lăcomia noastră să întindem coarda fără ca ea inevitabil să se rupă. Atunci când vom tăia ultimul copac, atunci când vom otrăvi ultimul râu sau vom pescui ultimul pește, vom realiza că nu putem mânca banii. Acest sistem este străin sufletului dacoromânului. Strămoșii noștri ne-au lăsat ca legi nescrise grija față de tot ce ne înconjoară. Astfel ca albina să poată hrăni stupul, apicultorul îi lasă o treime din miere. Gospodarul are grijă de pomii din jurul casei, iar pădurarul de ocolul silvic.

Mitologia iudeo-creștină scrie că omul a fost lăsat să îngrijească toate creațiile Pământului. În Geneza 1:26 se spune Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!". Cu toate că unii ar putea spune că forța brută, este singura metodă de a stăpâni ceva, se înșală. Un popor nu îl poți stăpâni la nesfârșit prin forță, iar creșterea și descreșterea imperiilor pot fi folosite ca și exemple. Pe o femeie mult timp nu o vei avea alături dacă violența este forma de comunicare cu ea. Îi poți avea trupul prin violență, dar sufletul niciodată. Există forțe mult mai subtile de control. Statele trec la soft power. Lumea este condusă de două forțe, frica și iubirea. Tot ce a fost creat având ca esență frica, mai devreme sau târziu se va nărui, fie că este vorba de imperii, sisteme economice sau sisteme religioase anacronice. Cu toate că au trecut mii de ani, lumea își mai aduce aminte de Lao Zi, Zamolse, Buddha sau Iisus pentru că sistemele lor filosofice aveau iubirea ca sevă hrănitoare.

Stăpânirea la care se referă versetul din Geneză se poate baza doar pe iubire. Atâta timp cât Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, atâta timp cât El este iubire pură, singura metodă de a stăpâni eficient Natura este prin iubire.

Cu toate acestea omul ucide din plăcere, distruge pentru profit și strigă progres și civilizație când cineva îi demască ego-ul hrăpăreț. Strămoșii, prin a patra Lege Belagină zisă și Frumoasă ne-au învățat că prin cumpătare vom putea trăi îndestulați. 

Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apă îi stinge suflarea.

În concluzie, putem spune că uzura morală planificată și publicitatea seacă de resurse Casa Noastră Comună ducând inevitabil la distrugerea ei. Sistemul actual, asemenea unei ambarcațiuni, se îndreaptă către stânci vizibile și subacvatice. Este oare momentul prielnic să punem aripi corabiei pentru a scăpa de pericoul stâncilor pentru totdeauna?

Planeta Pământ a fost și este de peste 4.5 miliarde de ani, a supraviețuit meteoriților, supervulcanilor, ploilor acide, inundațiilor. A trăit crearea și distrugerea supercontinentelor, a văzut dispariția speciilor în cataclisme globale. Omul este în pericol să nu mai fie dacă nu se trezește. Puteți urmări și acest documentar pentru a afla mai multe amanunte despre uzura morală planificată.

Blestemul dezbinării la români

Părintele istoriei, Herodot, spunea despre strămoșii noștri acum mai bine de două milenii: 

„Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi.”

O legendă ne spune că atunci când Burebista a dorit să unească toate triburile sub o singură autoritate, a adunat toate căpeteniile la un loc. Când li s-a spus să rupă o nuia, căpeteniile au putut să o rupă cu ușurință. Atunci când li s-a oferit un mănunchi de nuiele verzi, nici măcar cel mai puternic dintre ei nu a putut să o facă. Astfel dacii au înțeles că Unirea face Puterea.

O altă legendă spune că pentru a învăța căpeteniile sale de ce Dacia nu trebuie să se amestece în războaiele civile romane, regele dac Scorilo le-a aratat doi câini care se luptau între ei. La un moment dat a fost introdus un lup în cușca câinilor. Aceștia sesizând pericolul și-au unit forțele împotriva inamicului. Unirea în acest caz a fost motivată de un pericol extern.

Care a fost scopul rememorării acestor legende? În comun ele au faptul că frica a reprezentat principalul catalizator al unirii lor. Cu toate că acesta este un impuls suficient de puternic pe termen scurt, pe termen lung și-a demonstrat ineficiența pentru că imperiile nu sunt veșnice, asupritorii nu sunt eterni, pentru că „lucrarea făcută din teamă nu are viață lungă și tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ține puțin”. Există suficiente cazuri în istorie care au demonstrat că frica nu este eficientă pe termen lung. Copii crescuți în frică ajung să cauzeze probleme societății când prind la forțe. 

Înțelepciunea populară spune „fă-te frate cu dracul, până treci puntea”. Astfel frica de a rămâne pe această parte a bălții, face omul să facă lucruri care în alte circumstanțe nu le-ar face niciodată. Această înfrățire e de scurtă durată, nu că cineva ar căuta să fie prea mult în astfel de companie pestriță.

Blestemul neunirii ne paște și astăzi. Corupția spirituală face ca și cele mai trainice construcții să se năruie. Acest blestem este echivalentul condiței umane promovate de cei ce ne vor robi. În poezia „Un răsunet”, Andrei Mureșan identifică ca sursă a necazurile noastre invidia. („Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate”). Chiar și bancurile identifică o aceeași realitate:

Se spune că în timpul unei excursii în Iad un vizitator a văzut trei cazane cu smoală clocotindă. Primul cazan era păzit de o armată de draci, avea capac greu, sârmă ghimpată și de toate ca să nu evadeze nici un păcătos. Întrebând dracul-șef cine fierb acolo, de au nevoie de atâtea măsuri de securitate, acesta îi răspunse vizitatorului că acolo fierb evreii, în caz că scapă unul le spune la ceilalți toate tainele lumii. Merse mai departe și a dat un cazan cu mai puțină strajă. La întrebarea sa a aflat că aici sunt pedepsiți nemții. Ultimul cazan nu avea nici un paznic. Întrebat dracul-șef, cum e posibil ca celelalte cazane să aibă atâtea măsuri de pază și acesta să fiarbă nepăzit nici măcar de un drac mic, acesta răspunse: - Aici fierb moldoromânii rătăcitori, cum încearcă unul să iasă, ceilalți îl trag înapoi.

Acestă caracteristică îi este specifică populației României și nu poporului român, cea dintîi predominînd numeric. Populația României este arogantă, plină de sine, dușmănește pe cel ce se arată mai bun ca ea, este promovată la televizor ca fiind valoare. Aceasta are ca valoare supremă micul și berea. Lâncezește pe trupul poporului român și se hrănește cu seva sa.

România profundă în schimb este tăcută. Poporul dacoromân a fost impus să se retragă din istorie timp de peste o mie de ani, poporul dacoromân a preferat să-și apere acea civilizație spirituală edificată dea lungul mileniilor. Poporul dacoromân se bucură sincer de succesul aproapelui, poporul dacoromân e blând și răbdător cu cel de lângă el, dar și neînfricat când își apără „sărăcia, și nevoile și neamul”. DacoRomânia tăcută este într-o stare de conservare în răcoarea sufletului ei și așteaptă să se revarse peste tot. DacoRomânia profundă știe că „trufia răcește iubirea inimii și o face în dușmănie și nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa”.

Ce ar putea să reunească poporul dacoromân la început de mileniu al treilea? Se spune că există doar două emoții pe care omul le poate trăi: frica și iubirea. Toate restul ar fi derivate ale acestora. Și dacă cu prima am experimentat și și-a dovedit ineficiența de-a lungul timpului, ce ne împiedică să o încercăm pe a doua? Răspunsul poate fi găsit și în poezia lui Andrei Mureșan, o unire în cuget, o unire în simțiri. O reunire bazată pe „Legile Frumoase”, o unitate care este deja înăuntrul nostru și așteaptă să fie redescoperită.

Poporul dacoromân cel care în antichitate i-a servit o lecție de umanitate invadatorului macedonian Lismah, cel care pe meleagurile sale nu a umblat destul, nu că să calce pe moșia altora, acel care a permis evacuarea tezaurului polonez la Londra sau cel care a salvat mii de evrei din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oferindu-le pașapoarte în alb, acel Popor Român așteaptă acum să coboare de pe Columnă în sufletul fiecăruia.

Am fost motivat să scriu acest articol văzând că blestemul dezbinării ne paște și astăzi încă, l-am scris pentru a conștientiza cu toții că „Adevărul ne va elibera”...

Ce credeți că ar putea să-i reunească în cuget și simțiri, pe români din secolul al XXI-lea?

PS. Prietenilor mei strict vizați de acest articol, am fost îndemnat să le reamintesc, citind din a XXXV-a Lege Belajină : „Întotdeauna va fi cineva dedesubtul și întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiți cu iubire și nu cu trufie căci acolo îți sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiți cu privirea de prunc și fără teamă”.

Bibliografie:
Primele mărturii despre geto-daci
http://costiceni.blogspot.md/2015/05/stramosii-nostri-geto-daci-cei-mai.html
Legile belagine (Leges Bellagines)
Andrei Muresanu - Un Rasunet
Lysimachos
Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Dacii să dispară din istorie!

Istoricul C.C. Petolescu semnalează o serie de întâmplări „ciudate” în care scrierile despre daci au fost „pierdute”: „Despre războaiele dacice s-a scris destul de mult în antichitate, dar o soartă vitregă (bună ironia!) a făcut ca aceste izvoare să se piardă în întregime sau în cea mai mare parte.

1. Appianus a compus „Istoria romană” în limba greacă, în 24 de cărți; ultimile 2 tratând, războaiele lui Traian în Dacia și Arabia, s-au pierdut.
2. Flavius Arrianus  a lăsat mai multe scrieri istorice, militare și filosofice, dar tocmai cele despre războaiele dacice s-au pierdut.
3. Din „Istoria romană” (80 de cărți în limba greacă) a lui Cassius Dio cărțile LXVII – LXVII ce treatează războaiele lui Domițian și Traian s-au pierdut.
4. Un autor târziu Orosius a tratat în Istoriile sale și luptele lui Fuscus (generalul lui Domițian) cu Diurpaneus și dezastrele romanilor în Dacia, însă acea parte a fost pierdută.
5.  Demetrios din Callatis (Mangalia) a scris o „Geografie” în 20 de cărți, la sfârșitul secolului al III î.e.n fiind apreciată la vremea ei ca - foarte serioasă, aceasta însă dispărut.
6. Nici chiar scrierile lui Traian despre daci n     u s-au păstrat. Astfel „Getica” sa și „Getica” medicului său Criton s-a pierdut în neant.

Profesorul Augustin Deac constata că peste 220 de opere antice de mari dimensiuni, care consemnau fapte, evenimente și referiri la limba poporului geto-dac s-au pierdut ori au fost socotite pierdute.

Despre daci s-a scris mereu (și se mai scrie!) că nu aveau scriere, deși calendarul dacic frizează perfecțiunea: 365,242197 față de 365,242198 zile la care a ajuns astronomia modernă! Acesta în condițiile în care „marea civilizație” romană, care ne-ar fi „civilizat” avea un calendar cu o eroare anuală de... 1 zi și 12 ore. 

Ordinul Papilor Bisericii Catolice de a distruge toate scrierele runice este cunoscut, oare nu asta le-a fost soarta și scrierilor dacice sau pelasgice?

Un fapt interesant este în ce anume mod ne a fost atacată istoria și anume faptul că nici una dintre descrierile templelor dacice, făcute de scriitorii antici, nu a ajuns până la noi (Dio Chrysostomos, Traian, Criton). De menționat de astfel că dacii-geții erau considerați Marii Preoți ai antichității. Acest fapt demonstrează că religia monoteistă a dacilor deranja enorm ca astfel în lume să existe doar un singur popor monoteist.

În prezent interesele oculte sprijinite de indiferența autorităților din România își au continuitatea. De exemplu, de 60 ani când a fost scos la lumină sanctuarul de la Costești, semnalează Dan Oltean, nu s-a luat nici-o măsură de conservare sau restaurare a sa, astăzi ajungând în stare avansată de deteriorare.

Ce să te mai mire? Nicolae Densușianu a fost catalogat în fel și chip, iar cartea lui Nicolae Miulescu, „Dakșa - Țara Zeilor” a tot fost refuzată de edituri, astfel nu s-a tipărit în română, fiind editată la Roma în engleză. În schimb, Guvernul României sponsorizează lucrări (ale Editurii HASEFER, a Federației Evreilor din România) în care românii sunt satanizați și transformați în... „cei mai mari criminali ai Holocaustului”!

Sursa: Istoria Secretă a Omenirii, Eugen Delcea, Editura Obiectiv, Craiova.