Profeția Condorului și a Vulturului

Vulture

O legendă cunoscută de către triburile native Americii Latine spune că atunci, cu mult timp în urmă, la începuturi, societățile umane s-au împărțit și au urmat două drumuri diferite: calea condorului și calea vulturului. Calea Condorului reprezenta inima intuitivă și mistică pe când cea a Vulturului însemna prioritatea creierul, rațional și material. Profeția mai spunea că în anul 1490 aceste căi vor converge. În urma acestei intersectări vulturul va împinge condorul până aproape de dispariție. Peste cinci sute de ani, în anii 1990, va începe o nouă epocă, una în care condorul și vulturul vor reuși să se împace ca să zboare pe același cer, ghidați de o singură cale. În urma acestei echilibrări a extremelor va fi creat cel mai remarcabil produs, ceva ce nu s-a mai văzut până acum.

Condor

Interesant că în această legendă perioada de restriște pentru calea Condorului coincide cu descoperirea Americii de către Columb. La 12 octombrie 1492 corabia navigatorului genovez  zărește țărmul Lumii Noi. În urma acestei întâlniri a Vulturului și Condorului soarta continentului american urma să se schimbe. Cu toate că sunt primiți și ajutați de nativi, datorită brutalității europenilor, prietenia s-a transformat în ostilitate. Caracterul primitor al nativilor amerindieni este demonstrat și de existența sărbătorii americane „Ziua Recunoștinței”. Această zi are la origini mulțumirea adusă nativilor care i-au învățat pe coloniștii nord-americani, să cultive porumbul și să își asigure hrana în Lumea Noua. Atâta mulțumire le-au adus că în următoarele sute de ani, coloniștii au decimat nativii, pe supraviețuitori gonindu-i în rezervații, Vulturul triumfând încă o dată. 

Elocvent pentru această luptă prevestită de profeție este și cazul lui Fernando Cortez. Cu toate că regele Imperiului Aztec, Moctezuma al II-lea l-a primit cu mare fast pe conquistadorul spaniol, până la urmă câteva sute de europeni au reușit să distrugă și să prădeze Imperiul Aztec, ucigând zeci de mii de băștinași. Armele de oțel ale Vulturului au fost net superioare credințelor anacronice și a naivității Condorului.

Asediul Tenochtitlan-ului

„Profeția Condorului și a Vulturului” poate fi intepretată în mai multe feluri: echilibrarea ying-yang, relația dintre cunoașterea științifică și relația specială pe care o au nativii cu mediul înconjurător, echilibrarea celor două extreme umane, reprezentate cu un grad înalt de simbolism în Omul Vitruvian de către Leonardo da Vinci.

Yin și Yang

Starea de echilibru este o caracteristică esențială a Cosmosului. Sir Isaac Newton spunea că pentru fiecare acțiune există o reacțiune la fel de puternică. Universul este perfect ordonat. Acest echilibru este asigurat și de ciclicitate. Fierul înroșit a fost rece și se va răci iarăși. Vasul a fost pământ și va fi iarăși pământ. Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor și se va stârpi iarăși peste vremi. Ca sursă de apariție în negura timpului, Legile Kybalionului sau Legile Universale au o lege care pot argumenta starea de echilibru ce își are sursa în extreme. Legea Polarității spune că totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are două extreme; asemănătorul și neasemănătorul au aceeași semnificație; polii opuși au o natură identică, însă de grade diferite; extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât semi-adevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate. În tradiția chineză yinul și yangul simbolizează două forțe opuse, dar care sunt complementare și interconectate.

Cu toate acestea omul, măsura tuturor lucruilor, cu greu ajunge la starea de echilibru. Cu toate că avem suficientă hrană pentru 118% din populația actuală a Terrei, 1 din 9 pământeni suferă de foame. Cu toate că energia nucleară poate să ne ajute, pentru prima dată am folosit-o la Hiroshima și Nagasaki. Cu toate că avem totul ca să fim fericiți, sănătoși și bogați, acest secret ne este ocultat.

Omul rătăcit se supără pe ploaia rece și pe arșița verii. Omul rătăcit se întristează când pierde ceva și se bucură când găsește ceva ce nu-i aparține. Înțeleptul însă, vede și răul din bine și binele din rău. Atitudinea sa face ca să perceapă binele ca pe o desfătare pentru trup și răul ca pe o sursă de înțelepciune. Omul rătăcit este mânat de râvnă, dar înțeleptul încalecă râvna. Omul rătăcit suferă când râvna îl duce la pierdere și cădere, dar înțeleptul întotdeauna găsește câștigul în pierdere și înălțarea în cădere, așa glăsuiește a douăsprezecea Lege Belagină.

Cineva spunea că în prezent, cu toate că avem evoluție științifică, la nivelul mental, filosofic și spiritual nu ne-am schimbat în ultimii două mii de ani. Avem ceea ce oamenii dintotdeauna nici nu au visat, dar nu simțim durerea din sufletul aproapelui nostru. Suntem mânați de instincte primare, ucidem, distrugem, urâm, judecăm, pizmuim.

Secretul constă în echilibru, degeaba am ajuns în spațiu, dacă nu avem empatie să tratăm cu iubire tot ce ne înconjoară. Secretul se ascunde în zborul pe același drum al Vulturului și al Condorului...

Echilibru: Omul Vitruvian

TANPAI RINPOCHE la Chișinău

Dragi prieteni!
Avem parte de un sfârșit de săptămână binecuvântat!
Pentru prima dată la Chișinău a sosit maestrul bunăstării și prosperității TANPAI RINPOCHE, fondatorul Mănăstirii Albe din Nepal, binecuvântat de Karmapa și Dalai Lama să ducă în lume învățăturile sfinte spre unitatea tuturor religiilor și iluminarea tuturor ființelor.
Maestrul iluminat susține o Conferința.

În preajma Maestrului iluminat oamenii își tratează problemele de sănatate, se purifică, încep o viață nouă.... Exteriența pe viu valorează mult mai mult, însă doresc să împart o parte din ea.
Maestrul s-a bucurat că a ajuns vineri, zi a îngerilor în credința tibetană, sâmbătă fiind ziua prosperității.

Ignoranța, egoismul, lăcomia trebuiesc înlocuite cu pacea, dragostea, libertatea interioară, iertarea aceste comori interioare fiind mai mari ca zeii sau religia. Posedând acele comori interioare omul devine una Dumnezeu, cu Iisus, cu Allah, cu Buddha, cu Zalmoxe...

Pentru detalii accesați: www.omahhum.com

Este oare necesară studierea religiei în școli?

Fiecare persoană care s-a născut pe această planetă, s-a născut un ateu. Fără nici o excepție. Conceptele despre divinitate și religie sunt transmise pe parcursul vieții, astfel făcând loc pentru credința personală. Majoritatea din ei îmbrățișează în timpul vieții o confesiune sau alta, mai puțini rămân la starea inițială sau trec printr-o perioadă grea și de lungă durată de deconvertire. Cu toate că există atâtea religii în lume, nici măcar una nu este ereditară. Nu există religie în ADN. Religia nu este nici măcar o rasă. Fiind un copil al unei confesiuni nu te face pe tine singur membru al acelei confesiuni. Atunci de ce copiii ar trebui să aibă aceleași concepții religioase precum părinții și cum le vor primi ei ? Ar trebui ca ea să fie studiată în școli ?

Studierea religiei de către copii poate fi un lucru negativ. De ce ? Din simplul motiv că însuși educația în sine presupune furnizarea de crezuri adevărate sau dorințe constructive, iar în instituția școlară ar trebui să se cultive spiritul critic, să se primească o educație, să se formeze caractere și personalități. După cum știm însă, civilizația nu a scornit doar o singură ideologie religioasă, ci o paletă întreagă. Există unele mai nocive decât altele. Printre cele mai nocive sunt și acelea care învață crezuri și dorințe ce distrug vieți. Deci studierea unei multitudini de religii presupune și studierea unui set de crezuri și dorințe nocive. Un alt argument este că orice religie poate conține un set de crezuri false și dorințe nocive. Orice persoană are un astfel de set de crezuri, după cum fiecare are și un set imperfect de dorințe. Aceasta deloc nu înseamnă că ateii sunt scutiți de astfel de crezuri și dorințe, ei pot sau chiar le au în aceași măsură precum persoanele religioase. Pericolul studierii religiei constă în predarea unor astfel de crezuri false și dorințe negative celor tineri.

Ca să ofer un exemplu al valorificării unor convingeri adevărate, imaginați-vă că va este sete, iar pe masă există un pahar ce conține un lichid incolor, transparent și inodor. Dacă vei crede că acel pahar conține apă potabilă, posibil o vei consuma. În cazul în care convingerile tale sunt corecte, setea îți va fi potolită. Însă, asumăm faptul că ai convingeri false, iar paharul conține o otravă care te poate ucide. În dorința de a-ți potoli setea, poți sfârși luându-ți propria viață. Calea de a evita să faci greșeli care sfârșesc prin a-ți înfrunta dorințele mai mult decât a ți le îndeplini, este de a avea convingeri adevărate.

Există însă și o altă parte a monedei.

Religia, ca fenomen cultural universal ar trebui studiată în școli, însă nu după modelul actual. Ceea ce se încearcă acum a fi implementat poate fi numita instrucția religioasă, unde creștinismul (în special cel ortodox) este predat ca dogmă, și deloc ca o informare obiectivă despre origine, mitologie și tradiții. Iar alte religii sunt pur și simplu ignorate, fiind catalogate din start drept eretice.

Odată cu pericolul extremismului violent de tip Islamic, copii ar trebui să fie feriți de orice tip de fundamentalism. Iar asta poate fi evitată și prin informarea corectă în legătură cu religiile lumii. Din moment ce se va înțelege că în lume există nu doar creștinism și toate “branșele” sale, dar există și Iudaism, Budhism, Hinduism etc. sedentarizarea unui set strict și unic de principii va fi evitată.

Nu există nici un pericol în studierea obiectivă a religiei (desigur, opțional), unde toate confesiunile sunt prezentate echitabil, unde este prezent Hinduismul, Budhismul și Islamul alături de Creștinism, unde concepte precum umanismul, agnosticismul și ateismul sunt explicate prin antiteză. Prin informarea faptului că în lume există și alte culte, toleranța are șansă să fie promulgată de la vârste fragede. Un alt argument ar fi și unele progrese în domeniul erudiției de tip religios, astfel încât Sodoma și Gomorah să nu fie considerate doi tipi însurați, iar privind (sau mai bine, citind) Codul lui Da Vinci, să nu gândești că Isus era un bărbat însurat.

Ar exista niște aspecte care ar face ca studierea religiei în școli să fie una corectă, și anume:
- Religia trebuie să fie studiată din punct de vedere istoric, unde este plasat în contextul evenimentelor istorice și filosofice.
- Religia nu trebuie să fie studiată ca știință, la orele de știință, ori ca o alternativă a științei.
- Religia poate fi studiată ca o bază pentru moralitate, atât timp cât alternativele sunt predate deasemenea, și le sunt oferite timp și valoare egală.

Însă ironic, un astfel de model de studiere obiectivă a religiei poate fi respins chiar de la grupurile religioase.

La moment avem însă incercarea de introducere a îndoctrinarii în școli ca obiect școlar. Când se cere ca un zeu anume (în cazul de față, Dumnezeu) să fi introdus în curriculum, se are în vedere doar un lucru – studii biblice. Dar chiar aceste studii se regăsesc a fi exclusiviste și intolerante în legătură cu alte concepții sau păreri. În ele persistă acest dogmatism specific de tip “acesta e modelul corect de a gândi”, și nu informează despre ideologii diferite.

Un curs de religie comparativă nu ar trebui să se rezume la o competiție între zei, ci mai degrabă la o competiție a ideilor. Copii ar trebui să fie informați despre gândirea critică și antrenați în ea de la o vârstă mică, și nu doar la orele de știință, ci în toate studiile lor. Chiar și niște cursuri de religie pot folosi metoda științifică, unde pot raționaliza și judeca asupra ideilor competitive de tip moral sau etic. Oare cursurile propuse acum, pe lângă familiarizarea cu Biblia, ar avea și elemente despre Koran, Vede, Cartea Morților, Talmudul sau Teravada? Sunt foarte sceptic în privința aceasta.

Deci ceea ce se încearcă la noi nu este studierea religiilor, ci exprimarea ei dogmatică . Nu ar exista nici o obiecție cu studierea ei, nimic rău în discuții despre religii în școli ca o parte a curricumului. Aici este încadrată și istoria, geografia, filosofia ș.a.m.d.

Când însă se are în vedere exprimarea ei … Repet: nu studierea, învățarea despre religii, discuții pe marginea lor, dezbateri, analize etc, ci exprimarea, forțarea, emiterea, impunera, radierea, demonstrarea religiilor, devine deja o problemă. Din moment ce convingerile religioase nu sunt supuse investigației, nu pot fi provocate, atunci nu au ce căuta în școli.

Revendicarile religioase, la fel ca și cele umaniste trebuie să fie testate, astfel acordându-se șansa de a verifica failibilitatea, dacă este posibil, astfel încât elevii să înțeleagă care din ele sunt cele mai raționale, și care le îmbrățișează pentru sine.

Sursa: AciDSuN