De ce basarbenii urăsc românii

sau de ce persistă „cazul jandarmului român” în mentalitatea noastră

Astăzi, la trecerea hotarului nedrept, impus de Stalin și Hitler, doi dictaori odioși, am văzut de ce unii cetățeni moldoveni pot să îi urască pe români. Pașaportul meu este destul de plin de vize și ștampile, iar din dorința de a economisi pagini pentru viitoare vize am pus o foiță în care scria „ștampilați vă rog pagina 10”. La văzul acesteia vameșul mi-a a zis: ”Nu-mi zici tu, domn'e, unde să ștampliez!”. Următoarele întrebări au fost unde este invitația. I-am răspuns că am mai trecut hotarul de mai multe ori și niciodată nu mi-au cerut invitația, că nu am știut că este necesară. Le-am mai spus că atunci când am obținut viza cei de la consulat au văzut invitația. Replica sa a fost că ei țin de ministeul justiției, noi de ministerul internelor, că și eu trebuie s-o verific. Întrebările ulterioare au fost unde mergi, ce să faci. I-am spus că este mâine 24 Martie, și este organizat un marș unionist la Iași, la care el m-a întrebat dacă știu ce e asta unionism. Am zis că vreau să le arăt că și cei din Chișinău vor reunirea celor două state românești. Invocând lipsa invitației a zis că rămân în vamă. Văzând că domnul vameș este de neînduplecat și că face exces de zel l-am întrebat să-i spun șoferului să plece, iar replica s-a a venit rapid către șofer „Domnul rămâne aici”. Auzind aceste cuvinte mă gândeam din cauza acestei atitudini cei din Republica Moldova ajung să-i urască pe români.

Am fost dus în camera de interogatoriu. M-a pus să deschid geanta. Am deschis vreo două buzunare, apoi i-am permis să deschide singur ce buzuare îl interesează. El mi-a zis că atâta timp cât mă aflu în acastă cameră, nu are nevoie de permisiunea mea să umble prin lucururile mele. Dintre toate lucrurilor avute în geantă, suspectă i s-au părut rezerva mea de 3-4 ciocolate - „Ți-ai făcut provizii văd” și o cărte de Nicolae Iorga, un fular tricolor, tricolorul românesc și cel moldovenesc. M-a întrebat cum domnule vii cu tricolor moldovenesc în România. Probabil așa o întrebare trebuia să mi-o fi pus un vameș din stânga Nistrului și nu unul român.

Obiectele „suspecte” cele 2 tricoloare, fularul și cartea au fost puse pe o masă separată și a plecat să vorbească cu șeful.

Peste vreo 5 minute a venit și șeful său, un domn chel, cu privire înțeleptă. M-a întrebat cu ce mă ocup și când am zis că sunt student la antropologie m-a întrebat zâmbind și noi de la cine provenim, la care eu i-am răspuns că eu consider că de la geto-daci. Mi-a dat pașaportul și mi-a zis să plec. Vameșul care m-a  reținut, după ce le-a perfectat actele celor din Bălți, veniți în vamă între timp, a plecat, să vorbească cu șoferul. Nu a mai revenit să ne privim ochi în ochi, de rușine oare? Am ajuns cu întârziere la Iași.

Acest caz m-a convins și mai mult că iubesc România, că iubesc oamenii de aici ce dau dovadă de înțelepciune și că iubesc acea Românie din vârful munților.

Cum ar reacționa o persoană ce a decis să iubească România recent sau măcar să încerce, cum va reacționa un student basarabean ce ajunge la studii peste Prut și este întâlnit de acea atitudine de superioritate? Îi va acorda el o a doua șansă după ce l-a rănit?

Catedrala ortodoxă Sf. Alexandru și Nicolae din Sulina

Aceasta este ctitoria regelui Carol I al României.
În timpul războiului de independență din 1877 pe front se săvârșeau în fiecare zi slujbe pentru obținerea victoriei. În ziua Sfântului Alexandru armata română a câștigat reduta Grivița, fapt pentru care s-a hotărât construirea unei biserici cu hramul Sf. Alexandru în Dobrogea.
În anul 1907 pr. Ioan Gheorghiu din Sulina câștigă locul I la concursul de coruri bisericești și este primit de Regele Carol I. Cu această ocazie amintește Majestății Sale promisiunea făcută pentru a ridica o biserică în Dobrogea.
Regele dorea să construiască două Catedrale:
una la izvoarele Dunării (de unde provine familia regală) și una la vărsarea Dunării în Marea Neagră.
Astfel în anul 1909 se sfințește locul, iar în 1910 încep lucrările după planurile arhitectului I.C Mihăilescu. Până în 1912 se realizează construcția la roșu. Lucrările se opresc datorită situației politice. În anul 1913 începe războiul balcanic, în 1914 Regele Carol I moare, iar în 1916 România intră în primul război mondial.
După război este invitat la Sulina Regele Carol II. Acessta vine în 1932 și hotărăște continuarea lucrărilor. Astfel se realizează exteriorul bisericii de o frumusețe rară: mozaicurile din piatră de Veneția și sfinții în mozaic.
În 1937 se montează ușile de aramă, apoi se opresc din nou lucrările.
Armata germană a folosit biserica neterminată drept depozit de armament și muniție, lucru pentru care artileria sovietică de pe Marea Neagră a încercat să o distrugă, dar nu a reușit.
După al II-lea război mondial autoritățile au folosit biserica drept depozit de materiale de construcție.
Terminarea lucrărilor a fost determinată de un dezastru natural: inundațiile din anii 1970, când Sulina a fost grav afectată.
Autoritățile au decis realizarea unor diguri de protecție, o lucrare grea și costisitoare. După finalizarea lucrărilor a fost invitată o echipă de specialiști olandezi, între 13-16 mai 1975, care să aprecieze eforturile depuse. În fruntea delegației olandeze s-a aflat Regina Iuliana. Aceasta a cerut să intre la Sulina în biserica ctitorită de Carol I, rudă a sa. Astfel s-au continuat lucrările de pictură de către prof. Gheorghe Răducanu din București între anii 1976-1982.
Două obiecte deosebite împodobesc această biserică: catapeteasma și scaunul arhieresc. Acest scaun arhieresc este de fapt tronul domnitorului Alexandru Ioan Cuza după unirea Principatelor Române din 1859.
Preoții Ene Nichifor și Maria Vasile împreună cu dl. epitrop Iacovici Dumitru au supravegheat lucrările realizate pe cheltuiala locuitorilor orașului Sulina.
Pe 5 septembrie 1982 IPS Antim Nica sfințește biserica, numită și Catedrala Deltei Dunării. Clopotele au fost turnate în șantierul naval de la Sulina în 1980.
În curtea catedralei se află înmormântat preotul Andreescu Vasile, care a slujit între anii 1939-1968 în parohia Sulina.
Hramul: Sinții Ierarhi Nicolae și Alexandru. Ocrotitorul celor care călătoresc pe apă este Sf. Nicolae, motiv pentru care în Sulina patru biserici din cinci au hramul Sf. Nicolae: Catedrala, biserica veche românească, biserica greacă și cea catolică.





Trei raze

Simboluri solare



Vederi din interior






Ușa, detaliu