De ce basarbenii urăsc românii

sau de ce persistă „cazul jandarmului român” în mentalitatea noastră

Astăzi, la trecerea hotarului nedrept, impus de Stalin și Hitler, doi dictaori odioși, am văzut de ce unii cetățeni moldoveni pot să îi urască pe români. Pașaportul meu este destul de plin de vize și ștampile, iar din dorința de a economisi pagini pentru viitoare vize am pus o foiță în care scria „ștampilați vă rog pagina 10”. La văzul acesteia vameșul mi-a a zis: ”Nu-mi zici tu, domn'e, unde să ștampliez!”. Următoarele întrebări au fost unde este invitația. I-am răspuns că am mai trecut hotarul de mai multe ori și niciodată nu mi-au cerut invitația, că nu am știut că este necesară. Le-am mai spus că atunci când am obținut viza cei de la consulat au văzut invitația. Replica sa a fost că ei țin de ministeul justiției, noi de ministerul internelor, că și eu trebuie s-o verific. Întrebările ulterioare au fost unde mergi, ce să faci. I-am spus că este mâine 24 Martie, și este organizat un marș unionist la Iași, la care el m-a întrebat dacă știu ce e asta unionism. Am zis că vreau să le arăt că și cei din Chișinău vor reunirea celor două state românești. Invocând lipsa invitației a zis că rămân în vamă. Văzând că domnul vameș este de neînduplecat și că face exces de zel l-am întrebat să-i spun șoferului să plece, iar replica s-a a venit rapid către șofer „Domnul rămâne aici”. Auzind aceste cuvinte mă gândeam din cauza acestei atitudini cei din Republica Moldova ajung să-i urască pe români.

Am fost dus în camera de interogatoriu. M-a pus să deschid geanta. Am deschis vreo două buzunare, apoi i-am permis să deschide singur ce buzuare îl interesează. El mi-a zis că atâta timp cât mă aflu în acastă cameră, nu are nevoie de permisiunea mea să umble prin lucururile mele. Dintre toate lucrurilor avute în geantă, suspectă i s-au părut rezerva mea de 3-4 ciocolate - „Ți-ai făcut provizii văd” și o cărte de Nicolae Iorga, un fular tricolor, tricolorul românesc și cel moldovenesc. M-a întrebat cum domnule vii cu tricolor moldovenesc în România. Probabil așa o întrebare trebuia să mi-o fi pus un vameș din stânga Nistrului și nu unul român.

Obiectele „suspecte” cele 2 tricoloare, fularul și cartea au fost puse pe o masă separată și a plecat să vorbească cu șeful.

Peste vreo 5 minute a venit și șeful său, un domn chel, cu privire înțeleptă. M-a întrebat cu ce mă ocup și când am zis că sunt student la antropologie m-a întrebat zâmbind și noi de la cine provenim, la care eu i-am răspuns că eu consider că de la geto-daci. Mi-a dat pașaportul și mi-a zis să plec. Vameșul care m-a  reținut, după ce le-a perfectat actele celor din Bălți, veniți în vamă între timp, a plecat, să vorbească cu șoferul. Nu a mai revenit să ne privim ochi în ochi, de rușine oare? Am ajuns cu întârziere la Iași.

Acest caz m-a convins și mai mult că iubesc România, că iubesc oamenii de aici ce dau dovadă de înțelepciune și că iubesc acea Românie din vârful munților.

Cum ar reacționa o persoană ce a decis să iubească România recent sau măcar să încerce, cum va reacționa un student basarabean ce ajunge la studii peste Prut și este întâlnit de acea atitudine de superioritate? Îi va acorda el o a doua șansă după ce l-a rănit?

Și ”ei” o vor..

Eram astăzi la sediul central al Poștei Moldovei unde vroiam să expediez o scrisoare. Scriam datele destinatarului pe plic când, între timp, intră o doamnă, suplă cu părul blond, de vreo 25+ ani și care ceru:
- Daite mne pajalusta konvertik k Rumâniu (Dați-mi vă rog un plic pentru România)
Am devenit intrigat. Oare cui scrie ea scrisoare în România, dacă îi este rușine să o vorbească româna sau poate nici nu o știe.
De mână cu ea se afla o fetiță de vreo 4 ani, blondă cu ochii albaștri. Fiind mic prichindelul nu ajungea la tejghea și îi întreabă mama:
- Șto tî delaieși? (Ce faci?)
- Dașâcika, mama kupit konvert (Dașâcika - nume rusesc - mama cumpără un plic) Copii au nevoie la vârsta asta de atenția părinților și ca toate întrebările lor să fie răspunse pentru că prin ele ei cunosc lumea.
Eram încă curios oare cui scrie scrisoarea. Când aproape să plece femeia își aminti:
- Daite mne tut krasnâi lestok! (Dați-mi hârțoaga ceia roșie vă rog!)

Atunci am înțeles totul... Doamna trimitea scrisoarea pentru a redobândi cetățenia română...

Acum mă întreb eu oare ce ar spune această femeie dacă i-aș propune să susțină idealul noastru - unirea RM cu România. Ea ar primi pașaportul vișiniu la fel ca restul cetățenilor moldoveni și în materie de timp acest lucru se va întâmpla nu mai încet decât redobândirea cetățeniei române care poate dura și 13 ani? 

Cer scuze de generalizare.

Cine sunt eii cu ghilimele din titlu? Ei sunt cei veniți călări pe tancuri din pusta siberiană, cu părul blond, rusofoni. Ei sunt cei care primeau apartamente în centrul orașului pe când noi stăteam docili în chirie. Ei sunt cei care primii și-au luat cetățenia încă prin 1994. Ei sunt cei care se opun limbii poporului. Ei sunt cei care se opun culturii. Ei sunt cei care se opun adevărului istoric. Ei sunt cei care au înrobit acest popor, popor mioritic căre s-a lăsat robit. Ei ne numesc ”fașâști”, ”idite v Rumâniu”.  Ei sunt cei care se opun vehement Unirii...

Cine este ea? Ea este cetățenie română pe care toți ca unul o vor pe rând cu condiția ca dosarul lor să fie primul, dar pe care doar o mână de oameni o dorește să fie împărțită de la Prut la Nistru în doar o singură noapte.

Oare de ce se tem de Unire? Oare nu vor nivelul de viață din România? Nu vor infrastructură românească? Nu vor munte, mare? Nu vor locuri de muncă decente??? Ei mai vor să trăiască în himera lor de clasă privilegiată adusă pentru a ”civiliza” ”țăranii” moldoveni...

E timpul să spunem lucrurilor pe nume și să facem ca poporul și cei care ne vin în întâmpinare să prospere.