Fiecare om își ridica singur casa, pentru a nu fi implicate energii străine. Până se căsătorea, băiatul avea pregătit materialul pentru construcția casei, pe care o făcea din lemn.
De mic copil, băiatul era învățat cum să-ți construiască casa. Pe fiecare casă era un semn special, care evidenția poziția în societate a familiei respective. Pe poarta fiecărui dac era stocată, în sculptură, toată informația despre neamul din care provenea.
Casa unui dac era un întreg mister. Se construia după Legea Universului. Masa și mobila erau confecționate din lemn de nuc. La construcția casei, era folosit lemn din corn, stejar și frasin. Podeaua se făcea din lemn de salcâm.
Casa se construia în jurul unei osii, iar temelia avea formă de cerc. Pe acest cerc se instalau patru roți care se mișcau continuu pe un canal. După cum mergea soarele, așa se rotea și casa. Ziua, se rotea după raza solară, iar noaptea, după lumina lunii.
Secretul casei: prin construcția și rotirea ei, casa nu intra în timp. Dacii știau că omul îmbătrânește numai în timp. Construcția care nu intra în timp era considerată sfântă. Casa era astfel construită, încât soarele și luna aveau grijă de ea și o mențineau permanent, la punctul zero. Omul intra în casă și își regenera trupul.
Casa dispunea de moară, beci și saună, care era adaptată la apele termale.
Casa pe care își făceau cuib berzele se socotea că este binecuvântată.
În casa unui om nu avea dreptul să intre nimeni, în afară de cel poftit și, din întâmplare, acel rătăcit. Când plecau la câmp dacii lăsau mâncare, pe o masă, lângă casă, pentru trecătorii care aveau nevoie de un popas.
Lângă casa fiecărui om, se punea, întotdeauna, mâncare pentru păsări și animale sălbatice.
extras din cartea ”Pe urmele lui Zalmoxe: CARPATIA” de Alexandru Ștefan
De mic copil, băiatul era învățat cum să-ți construiască casa. Pe fiecare casă era un semn special, care evidenția poziția în societate a familiei respective. Pe poarta fiecărui dac era stocată, în sculptură, toată informația despre neamul din care provenea.
Casa unui dac era un întreg mister. Se construia după Legea Universului. Masa și mobila erau confecționate din lemn de nuc. La construcția casei, era folosit lemn din corn, stejar și frasin. Podeaua se făcea din lemn de salcâm.
Casa se construia în jurul unei osii, iar temelia avea formă de cerc. Pe acest cerc se instalau patru roți care se mișcau continuu pe un canal. După cum mergea soarele, așa se rotea și casa. Ziua, se rotea după raza solară, iar noaptea, după lumina lunii.
Secretul casei: prin construcția și rotirea ei, casa nu intra în timp. Dacii știau că omul îmbătrânește numai în timp. Construcția care nu intra în timp era considerată sfântă. Casa era astfel construită, încât soarele și luna aveau grijă de ea și o mențineau permanent, la punctul zero. Omul intra în casă și își regenera trupul.
Casa dispunea de moară, beci și saună, care era adaptată la apele termale.
Casa pe care își făceau cuib berzele se socotea că este binecuvântată.
În casa unui om nu avea dreptul să intre nimeni, în afară de cel poftit și, din întâmplare, acel rătăcit. Când plecau la câmp dacii lăsau mâncare, pe o masă, lângă casă, pentru trecătorii care aveau nevoie de un popas.
Lângă casa fiecărui om, se punea, întotdeauna, mâncare pentru păsări și animale sălbatice.
extras din cartea ”Pe urmele lui Zalmoxe: CARPATIA” de Alexandru Ștefan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu