duminică, 25 octombrie 2015

Blestemul dezbinării la români

Părintele istoriei, Herodot, spunea despre strămoșii noștri acum mai bine de două milenii: 
„Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi.”
O legendă ne spune că atunci când Burebista a dorit să unească toate triburile sub o singură autoritate, a adunat toate căpeteniile la un loc. Când li s-a spus să rupă o nuia, căpeteniile au putut să o rupă cu ușurință. Atunci când li s-a oferit un mănunchi de nuiele verzi, nici măcar cel mai puternic dintre ei nu a putut să o facă. Astfel dacii au înțeles că Unirea face Puterea.

O altă legendă spune că pentru a învăța căpeteniile sale de ce Dacia nu trebuie să se amestece în războaiele civile romane, regele dac Scorilo le-a aratat doi câini care se luptau între ei. La un moment dat a fost introdus un lup în cușca câinilor. Aceștia sesizând pericolul și-au unit forțele împotriva inamicului. Unirea în acest caz a fost motivată de un pericol extern.

Care a fost scopul rememorării acestor legende? În comun ele au faptul că frica a reprezentat principalul catalizator al unirii lor. Cu toate că acesta este un impuls suficient de puternic pe termen scurt, pe termen lung și-a demonstrat ineficiența pentru că imperiile nu sunt veșnice, asupritorii nu sunt eterni, pentru că „lucrarea făcută din teamă nu are viață lungă și tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ține puțin”. Există suficiente cazuri în istorie care au demonstrat că frica nu este eficientă pe termen lung. Copii crescuți în frică ajung să cauzeze probleme societății când prind la forțe. 

Înțelepciunea populară spune „fă-te frate cu dracul, până treci puntea”. Astfel frica de a rămâne pe această parte a bălții, face omul să facă lucruri care în alte circumstanțe nu le-ar face niciodată. Această înfrățire e de scurtă durată, nu că cineva ar căuta să fie prea mult în astfel de companie pestriță.

Blestemul neunirii ne paște și astăzi. Corupția spirituală face ca și cele mai trainice construcții să se năruie. Acest blestem este echivalentul condiței umane promovate de cei ce ne vor robi. În poezia „Un răsunet”, Andrei Mureșan identifică ca sursă a necazurile noastre invidia. („Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate”). Chiar și bancurile identifică o aceeași realitate:
Se spune că în timpul unei excursii în Iad un vizitator a văzut trei cazane cu smoală clocotindă. Primul cazan era păzit de o armată de draci, avea capac greu, sârmă ghimpată și de toate ca să nu evadeze nici un păcătos. Întrebând dracul-șef cine fierb acolo, de au nevoie de atâtea măsuri de securitate, acesta îi răspunse vizitatorului că acolo fierb evreii, în caz că scapă unul le spune la ceilalți toate tainele lumii. Merse mai departe și a dat un cazan cu mai puțină strajă. La întrebarea sa a aflat că aici sunt pedepsiți nemții. Ultimul cazan nu avea nici un paznic. Întrebat dracul-șef, cum e posibil ca celelalte cazane să aibă atâtea măsuri de pază și acesta să fiarbă nepăzit nici măcar de un drac mic, acesta răspunse: - Aici fierb moldoromânii rătăcitori, cum încearcă unul să iasă, ceilalți îl trag înapoi.
Acestă caracteristică îi este specifică populației României și nu poporului român, cea dintîi predominînd numeric. Populația României este arogantă, plină de sine, dușmănește pe cel ce se arată mai bun ca ea, este promovată la televizor ca fiind valoare. Aceasta are ca valoare supremă micul și berea. Lâncezește pe trupul poporului român și se hrănește cu seva sa.
România profundă în schimb este tăcută. Poporul dacoromân a fost impus să se retragă din istorie timp de peste o mie de ani, poporul dacoromân a preferat să-și apere acea civilizație spirituală edificată dea lungul mileniilor. Poporul dacoromân se bucură sincer de succesul aproapelui, poporul dacoromân e blând și răbdător cu cel de lângă el, dar și neînfricat când își apără „sărăcia, și nevoile și neamul”. DacoRomânia tăcută este într-o stare de conservare în răcoarea sufletului ei și așteaptă să se revarse peste tot. DacoRomânia profundă știe că „trufia răcește iubirea inimii și o face în dușmănie și nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa”.

Ce ar putea să reunească poporul dacoromân la început de mileniu al treilea? Se spune că există doar două emoții pe care omul le poate trăi: frica și iubirea. Toate restul ar fi derivate ale acestora. Și dacă cu prima am experimentat și și-a dovedit ineficiența de-a lungul timpului, ce ne împiedică să o încercăm pe a doua? Răspunsul poate fi găsit și în poezia lui Andrei Mureșan, o unire în cuget, o unire în simțiri. O reunire bazată pe „Legile Frumoase”, o unitate care este deja înăuntrul nostru și așteaptă să fie redescoperită.

Poporul dacoromân cel care în antichitate i-a servit o lecție de umanitate invadatorului macedonian Lismah, cel care pe meleagurile sale nu a umblat destul, nu că să calce pe moșia altora, acel care a permis evacuarea tezaurului polonez la Londra sau cel care a salvat mii de evrei din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, oferindu-le pașapoarte în alb, acel Popor Român așteaptă acum să coboare de pe Columnă în sufletul fiecăruia.

Am fost motivat să scriu acest articol văzând că blestemul dezbinării ne paște și astăzi încă, l-am scris pentru a conștientiza cu toții că „Adevărul ne va elibera”...

Ce credeți că ar putea să-i reunească în cuget și simțiri, pe români din secolul al XXI-lea?

PS. Prietenilor mei strict vizați de acest articol, am fost îndemnat să le reamintesc, citind din a XXXV-a Lege Belajină : „Întotdeauna va fi cineva dedesubtul și întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiți cu iubire și nu cu trufie căci acolo îți sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiți cu privirea de prunc și fără teamă”.



Bibliografie:
Primele mărturii despre geto-daci
http://costiceni.blogspot.md/2015/05/stramosii-nostri-geto-daci-cei-mai.html
Legile belagine (Leges Bellagines)
Andrei Muresanu - Un Rasunet
Lysimachos
Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu