miercuri, 11 aprilie 2012

Dacii să dispară din istorie!


Istoricul C.C. Petolescu semnalează o serie de întâmplări „ciudate” în care scrierile despre daci au fost „pierdute”: „Despre războaiele dacice s-a scris destul de mult în antichitate, dar o soartă vitregă (bună ironia!) a făcut ca aceste izvoare să se piardă în întregime sau în cea mai mare parte.

  1. Appianus a compus „Istoria romană” în limba greacă, în 24 de cărți; ultimile 2 tratând, războaiele lui Traian în Dacia și Arabia, s-au pierdut.
  2. Flavius Arrianus  a lăsat mai multe scrieri istorice, militare și filosofice, dar tocmai cele despre războaiele dacice s-au pierdut.
  3. Din „Istoria romană” (80 de cărți în limba greacă) a lui Cassius Dio cărțile LXVII – LXVII ce treatează războaiele lui Domițian și Traian s-au pierdut.
  4. Un autor târziu Orosius a tratat în Istoriile sale și luptele lui Fuscus (generalul lui Domițian) cu Diurpaneus și dezastrele romanilor în Dacia, însă acea parte a fost pierdută.
  5.  Demetrios din Callatis (Mangalia) a scris o „Geografie” în 20 de cărți, la sfârșitul secolului al III î.e.n fiind apreciată la vremea ei ca - foarte serioasă, aceasta însă dispărut.
  6. Nici chiar scrierile lui Traian despre daci n     u s-au păstrat. Astfel „Getica” sa și „Getica” medicului său Criton s-a pierdut în neant.

Profesorul Augustin Deac constata că peste 220 de opere antice de mari dimensiuni, care consemnau fapte, evenimente și referiri la limba poporului geto-dac s-au pierdut ori au fost socotite pierdute.
Despre daci s-a scris mereu (și se mai scrie!) că nu aveau scriere, deși calendarul dacic frizează perfecțiunea: 365,242197 față de 365,242198 zile la care a ajuns astronomia modernă! Acesta în condițiile în care „marea civilizație” romană, care ne-ar fi „civilizat” avea un calendar cu o eroare anuală de... 1 zi și 12 ore. 
Ordinul Papilor Bisericii Catolice de a distruge toate scrierele runice este cunoscut, oare nu asta le-a fost soarta și scrierilor dacice sau pelasgice?
Un fapt interesant este în ce anume mod ne a fost atacată istoria și anume faptul că nici una dintre descrierile templelor dacice, făcute de scriitorii antici, nu a ajuns până la noi (Dio Chrysostomos, Traian, Criton). De menționat de astfel că dacii-geții erau considerați Marii Preoți ai antichității. Acest fapt demonstrează că religia monoteistă a dacilor deranja enorm ca astfel în lume să existe doar un singur popor monoteist.
În prezent interesele oculte sprijinite de indiferența autorităților din România își au continuitatea. De exemplu, de 60 ani când a fost scos la lumină sanctuarul de la Costești, semnalează Dan Oltean, nu s-a luat nici-o măsură de conservare sau restaurare a sa, astăzi ajungând în stare avansată de deteriorare.
Ce să te mai mire? Nicolae Densușianu a fost catalogat în fel și chip, iar cartea lui Nicolae Miulescu, „Dakșa - Țara Zeilor” a tot fost refuzată de edituri, astfel nu s-a tipărit în română, fiind editată la Roma în engleză. În schimb, Guvernul României sponsorizează lucrări (ale Editurii HASEFER, a Federației Evreilor din România) în care românii sunt satanizați și transformați în... „cei mai mari criminali ai Holocaustului”!

Sursa: Istoria Secretă a Omenirii, Eugen Delcea, Editura Obiectiv, Craiova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu