Cei șapte înțelepți

Thales
„Cunoaște-te pe tine însuți”

Herodot, Duris și Democrit sînt de acord că Thales era fiul lui Examyes și al Cleobulinei, că aparținea familiei Thelizilor, fenicieni dintre cei mai nobili urmași ai lui Agenor și Cadmos. ”El era unul dintre cei șapte înțelepți”, după cum afirmă Platon. A fost primul bărbat căruia i s-a dat numele de înțelept. I s-a dat cetățenia la Milet, când a venit acolo împreună cu Neileos, care fusese exilat din Fenicia. Cei mai mulți scriitori spun că era de fel din Milet și dintr-o familie ilustră.
După ce desfășoară o activitate politică se apucă de studiul naturii. Unii spun că n-a lăsat în urmă nici o scriere, căci Astronomia nautică, atribuită lui, se zice că-i a lui Phocos din Samos. Callimah îl cunoaște ca descoperitor al Ursei mici. După alții însă, el a compus numai două scrieri: una Despre solstițiu și alta Despre echinoxuri socotind că celelalte probleme nu pot fi înțelese. Se pare că el cel dintâi s-a ocupat cu astronomia, cu prezicerea eclipselor de soare și cu fixarea solstițiilor, după cum spune Eudemos în a sa Istorie a astronomiei. Prin aceasta și-a câștigat admirația lui Xenofanes și a lui Herodot și a atras asupra sa atenția lui Heraclit și a Democrit.
Unii, printre care poetul Choirilos, afirmă că el, cel dintîi, a susținut nemurirea sufletului. Tot el, pentru prima dată, ar fi stabilit drumul soarelui de la solstițiu la solstițiu. El a fost primul care a numit ultima zi a lunii ziua a treizecea și, după spusa unora, primul care a discutat probleme de fizică.
Aristotel și Hippias afirmă că Thales atribuia un suflet și lucrurilor neînsuflețite, dovedind acest lucru prin piatra magnetică și chihlimbar. Pamphile spune că Thales a învățat geometria de la egipteni și că el a înscris pentru prima dată un triunghi dreptunghic în cerc, prilej cu care a jertfit un bou.
Se pare că Thales a avut meritul de a fi dat soluții foarte bune și în problemele politice. Astfel, atunci când Cresus a trimis soli milesienilor, oferindu-se să încheie o alianță cu ei, Thales a împiedicat acest lucru, iar după biruința lui Cyrus, faptul acesta s-a dovedit a fi fost salvarea statului.
Unii spun că s-a căsătorit și a avut un fiu, pe Cybisthos; alții însă afirmă că a rămas neînsurat și a adoptat pe fiul surorii sale, iar când era întrebat de ce nu are copii, el răspundea: ”Pentru că iubesc copiii”.
Doctrina lui era că apa este începutul tuturor lucrurilor și că lumea e însuflețită și plină de zei. Se zice că el a descoperit antorimpurile și că a împărțit anul în trei sute șaizeci și cinci de zile.
N-a avut nici un profesor; s-a dus doar în Egipt și a stat câtva timp în apropierea preoților de acolo. Hieronymos spune că Thales a măsurat piramidele după umbra lor.
Se zice că Thales avea obiceiul să spună că mulțumește soartei pentru trei binefaceri: ”Întâi, pentru că m-am născut om și nu animal, apoi, pentru că-s bărbat și nu femeie și, al treilea, pentru că sânt elin și nu barbar”.
Trec drept ale lui aceste maxime:
• Dintre toate câte există, divinitatea e cea mai străveche, căci ea este nenăscută.
• Cel mai frumos lucru este universul.
• Cel mai mare e spațiul, căci el le cuprinde pe toate.
• Cel mai iute e spiritul, căci el aleargă pretutindeni.
• Cea mai tare e necesitatea, căci ea domnește peste toate.
• Cel mai înțelept e timpul, căci el descoperă toate.
Thales zicea că nu-i nici o deosebire între viață și moarte. Atunci îi spusese cineva: ”Tu de ce nu mori?” El răspunsese: ”Tocmai fiindcă nu-i nici o deosebire!”
Înțeleptul nostru muri când privea la o întrecere între atleți, din pricina căldurii, a setei și a slăbiciunii, la o vârstă înaintată. Pe mormântul lui se află următoarea inscripție:
Iată mormântul sărac ce ține acuma pe Thales,
Înțeleptul vestit: faima-i tot ceru-a cuprins.


Solon
„Nimic prea mult.”

Fiu al lui Execestides, s-a născut la Salamina. Prima lui realizare introdusă la Atena a fost desființarea datoriilor, ceea ce însemna liberarea persoanelor și bunurilor. Într-adevăr, oamenii obișnuiau să împrumute punând zălog persoana lor, și mulți, din sărăcie, ajungeau ca și sclavi. Solon, cel dintâi, renunță la dreptul său asupra unei datorii de șapte talanți, pe care cineva îi înprumutase de la tatăl său, și încurajă și pe alții să-i urmeze pilda.
Cel mai mare serviciu făcut de el este următorul: patria lui, Salamina, era obiect de ceartă între Atena și Megara; după multe înfrângeri, atenienii hotărâră printr-un decret că, dacă cineva ar propune să se mai războiască pentru Salamina, să fie pedepsit cu moartea. Solon se prefăcu că-i nebun și, cu o cunună pe cap, se repezi în piața orașului. Acolo puse un crainic să citească atenienilor poemul său cu privire la Salamina și le trezi curajul. Atenienii porniră iarăși la război împotriva megaricilor și, datorită lui Solon, îi biruiră. Versurile care au înflăcărat cel mai mult sufletele atenienilor sînt acestea:
Haidem la luptă cu toți, la Salamina mult dragă,
Să spălăm cu mult sîrg pata, rușinea cea grea.
El îi convinsese pe atenieni să cucerească Chersonesul din Tracia.
După aceea poporul prinse iubire de dânsul și-ar fi voit bucuros să-l aibă chiar tiran; el refuză.
Când Pisistrate deveni stăpân la Atena, Solon, neputând convinge poporul, își depuse armele în fața sediului strategilor și zise: ”Țara mea, te-am slujit cu vorba și fapta.” După aceea porni cu corabia spre Egipt și Cipru și de acolo ajunse la curtea lui Cresus. Unii povestesc că regele Cresus, îmbrăcat în podoabe de tot felul, se așeză pe tronu-i și-l întrebă pe Solon dacă a văzut un spectacol mai frumos. ”Da – fu răspunsul lui Solon – cocoși, fazani și păuni; căci ei strălucesc în culori naturale, care sânt de mii de ori mai frumoase.” Solon pleacă de acolo și ajunse în Cilicia, unde întemeie un oraș, pe care-l numi Soloi, după numele său.
Solon spune că limita vieții omenești este vârsta de șaptezeci de ani.
Se pare că el a dat legi foarte bune; de pildă, dacă cineva nu-și îngrijește părinții, să fie lipsit de drepturile cetățenești; dar și cel ce și-a irosit averea moștenită de la părinți să primească aceeași pedeapsă. La fel este vinovat cel care nu are o ocupație și poate fi dat în judecată de oricine vrea.
El micșoră premiile date atleților la jocuri, fixând cinci sute de drahme pentru un învingător la jocurile olimpice, o sută pentru cel de la jocurile istmice și premii porporționale pentru celelalte cazuri. După părerea lui, era un lucru de prost gust a spori recompensele acestor învingători și a neglija pe ale celor căzuți în războaie, ai căror fii trebuie să fie crescuți și educați pe socoteala statului. De aceea, mulți se sileau să fie viteji în lupte.
Deosebit de potrivită e și următoarea măsură: tutorele nu trebuie să se însoare cu mama orfanilor și nu poate fi tutore cel care ar moșteni averea în cazul morții orfanilor. Dacă cineva scoate singurul ochi rămas cuiva, atunci să i se scoată aceluia amândoi ochii. El a orânduit ca recitarea în public a epopeelor homerice să se facă în continuare, astfel ca de acolo de unde a sfârșit primul cântăreț, să înceapă următorul.
El spunea că vorba este imaginea faptelor, că regele este acela care are cea mai mare putere și că legile seamănă cu pânza de păianjen: cade într-însa ceva mai ușor și slab, ea ține; pe când un lucru mai mare o sparge și trece printr-însa. Avea obiceiul să spună ca vorba să fie pecetluită de tăcere, iar tăcerea de timpul potrivit.
Sfaturile date oamenilor sânt arătate de Apollodor în cartea sa Despre sectele filosofilor după cum urmează: ”Încrede-te în noblețea de caracter mai mult decât în jurământ. Nu minți niciodată. Urmărește scopuri demne. Nu lega ușor prietenii și pe cele vechi nu le renega. Învață întâi s-asculți și după aceea să comanzi. Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cît mai folositor, nu cât mai plăcut. Ia-ți drept călăuză rațiunea. Nu te întovărăși cu cei răi. Cinstește pe zei, respectă pe părinți.
E sigur că el e autorul Legilor ce-i poartă numele; a scris Discursuri către popor, Îndemnuri către sine, Elegii, Despre Salamina și Constituția ateniană, în total cinci mii de versuri.
Pe statuia lui se află inscripția următoare:
Unde s-a fost năruit nedreapta trufie persană,
La Salamina văzu Solon lumina întâi.
Muri în Cypru, la vârsta de optzeci de ani și lăsă cu limbă de moarte prietenilor să-i ducă osemintele la Salamina și, după ce le vor fi ars, să împrăștie cenușa pe pământ.


Chilon
„Păzește-te pe tine însuți.”

Chilon, fiul lui Damagetas, era spartan. A scris Elegii, vreo două sute de versuri în total. Avea obiceiul să spună că meritul unui om e să prevadă viitorul, în măsură în care acesta poate fi înțeles de rațiune. Întrebat prin ce se deosebesc cei învățați de cei neînvățați, Chilon răspunse: ”Prin nădejdi temeinice”. ”Ce e greu?” ”Să păstrezi o taină, să întrebuințezi bine timpul liber și să poți îndura o nedreptate.” Și cele ce urmează sânt unele din perceptele sale: ”Puneți frâu limbii, mai ales la ospețe. Nu-ți bârfi vecinii, altfel vei auzi lucruri de care o să-ți pară rău. Nu amenința pe nimeni, căci asta-i apucătura femeiască. Du-te la prieteni mai curând când sânt nefericiți decât când sânt fericiți. Fă o nuntă modestă. Nu vorbi de rău pe cei morți. Respectă bătrânețea. Păzește-te pe tine însuți. Mai bine o pagubă decât un câștig necinstit; prima te supără o dată; al doilea pentru totdeauna. Nu râde de nenorocirea altuia. Când ești puternic, fii blând dacă vrei să insufli respect, iar nu teamă celor din jur. Învață să fii un stăpân înțelept în propria-ți casă. Nu lăsa limba s-o ia înaintea minții. Stăpânește-ți mânia. Nu urî arta de a proroci. Nu dori ceea ce nu-i cu putință. La drum nu te grăbi. Când vorbești, să nu faci gesturi cu mâna, căci aceasta e semn de sminteală. Ascultă de legi. Fii calm.”
Se zice că la bătrânețe ar fi spus că nu-și aduce aminte în viața sa să fi călcat vreodată legea; numai asupra unui singur lucru avea dubiu. Fiind judecător, în procesul unui prieten, el însuși dădu o sentință conform legii, dar înduplecă pe colegul său, care-i era prieten, să achite pe învinuit, pentru a ține seama totodată și de lege și de prietenie.
Chilon era scurt la vorbă, de aceea Aristagoras din Milet numește chilonian modul acesta scurt de a vorbi. Era bătrân în timpul olimpiadei a cincizeci și doua, când Esop, fabulistul, era în floarea vârstei. Muri, cum afirmă Hermip, la Pisa, tocmai în clipa când își îmbrățișa feciorul care biruise la jocurile olimpice, la lupta cu pumnii. Moartea i se trase dintr-o bucurie prea mare și din cauza slăbiciunii vârstei înaintate. Și toată lumea care asistase la jocuri îl conduse cu mare cinste la mormânt.
Pe statuia lui sunt scrise următoarele:
Sparta, vestit oraș războinic, pe Chilon născut-a
Printre cei șapte-nțelepți cel mai cu minte a fost.


Pittacos
„Pândește momentul prielnic.”

Pittacos era fiul lui Hyrrhadios și era de fel din Mytilene. Duris însă spune că tatăl lui era trac. Ajutat de frații lui Alcaios, el răsturnă pe Melanchros, tiranul din Lesbos; în războiul pentru teritoriul Achilleitis dintre atenieni și mytilenirni, conduse oștirea el însuși, iar Phrynon, care fusese biruitor la Olympia, ca pancratiast, comanda pe atenieni. Pittacos se învoi să se lupta singur cu dânsul; având ascunsă o plasă sub scut, îl prinse în ea pe furiș pe Phrynon, îl ucise și salvă teritoriul.
În acest timp, mytilenienii îl cinstiră foarte mult pe Pittacos și-i încredințară puterea. El guvernă timp de zece ani, organizează statul, renunță la putere și mai trăi zece ani după aceea. Mytilenienii îi dăruiră un teritoriu pe care îl consacră zeilor și pământul acela se numește azi Pittakeion. Sosicrates povestește că el tăie o mică parte pentru dânsul, spunând că jumătatea e mai mare decât întregul. Mai mult încă, atunci când Cresus îi oferi bani, el nu-i primi, zicând că are de două ori mai mult decât dorea, deoarece fratele său murise fără copii și el moștenise averea.
Pamphile, în Cartea a doua a Amintirilor ei, povestește că fiul lui Pittacos, Tyrrhaios, pe când se afla la un bărbier în Cyme, fu ucis de securea aruncată de un fierar. Locuitorii din Cyme îl trimiseră pe ucigaș la Pittacos, care, aflând de cele întâmplate, îi dădu drumul, spunând: ”Iertarea e mai bună decât căința.”
Printre legile făcute de el este una care prevede că pentru orice greșeală comisă în stare de beție pedeapsa să fie dublă. Gândul lui era s-abată oamenii de la beție, vinul fiind din belșug pe insulă.
O maximă a lui care spune: ”E greu să fii bun” e amintită de Simonide. Îl citează și Platon în Protagoras: ”Nici zeii nu luptă împotriva necesității.” Mai spune: ”La putere cunoști omul.” ”Nu spune dinainte ce ai de gând să faci, căci, dacă nu izbutești, va râde lumea de tine. Să nu mustri pe nimenea de nenorocirea care l-a lovit, de teamă să nu mânii pe zei. Să înapoiezi ceea ce ți s-a încredințat spre păstrare. Nu vorbi de rău pe un prieten, nici chiar pe un dușman. Fii pios. Iubește cumpătarea. Iubește adevărul, credința, priceperea, îndemânarea, camaraderia, grija.”
Compuse și elegii, vreo șase sute de versuri, și o lucrare în proză Despre legi, pentru uzul cetățenilor.
Muri la vârsta de șaptezeci de ani. Pe mormântul lui stă scrisă inscripția următoare:
Lesbos, sfințit ostrov, ce viață dădu lui Pittacos,
Mort, îl jelește acum, lacrimi de mamă vărsând.


Bias
„Prețuiește înțelepciunea.”

Bias, fiul lui Teutames, se născu la Priene; el e socotit de către Satyros ca fiind cel mai de seamă dintre cei șapte înțelepți. Unii spun că era dintr-o familie cu stare, dar Duris afirmă că era străin, tolerat în cetate. Phanodicos povestește că el răscumpără niște fete din Messene, prinse în război le crescu întocmai ca pe fiicele lui, le înzestră și apoi le trimise înapoi părinților la Messene.
Se povestește de asemenea că, în timp ce Alyattes asedia Priene, Bias îngrășă doi catâri și-i mâna în tabără; regele, când îi văzu, rămase uimit că buna stare a celor din oraș se resimțea până și la animalele lor. De aceea el se hotărî să încheie pace și trimise un sol. Bias însă făcu niștre grămezi de nisip, le acoperi pe deasupra cu un strat de grâu și le arătă trimisului. Alyttes, fiind informat despre acestea, încheie în cele din urmă pacea cu poporul din Priene. Curând după aceea, când regele Alyattes îl invită pe Bias să vină la dânsul, acesta îi răspunse: ”Eu îl poftesc pe Alyattes să mănânce ceapă” – adică să plângă.
Se arată de asemenea că la procese a fost un orator foarte capabil. Dar nu întrebuința forța talentului său oratoric decât în cauze drepte. La acestea face aluzie Demodicos din Leros când spune:
Judecător de ești, să judeci ca în Priene,
Iar Hipponax afirmă:
La judecăți e mai meșter ca Bias cel din Priene.
Iată cum i-a fost sfârșitul: Cu toate că era foarte bătrân, apără pe cineva într-un proces. Când își termina discursul, își rezemă capul de pieptul nepotului său de fiică. După ce vorbi și adversarul său și judecătorii dădură hotărârea în favoarea celui apărat de Bias, se ridică ședința și el fu găsit mort, la pieptul nepotului său. Orașul îi făcu o înmormântare măreață și pe mormânt îi puseră această inscripție:
Doarme aicea Bias, născut pe pământul Pirenei,
Faimă adus-a trăind, țării ionice-n veac.
A compus un poem de vreo două mii de versuri cu privire la Ionia și la felul de a o face fericită. Cele mai cunoscute din preceptele lui cântate în versuri sânt următoarele:
Pe plac să fii la cetățeni, oriunde-ai sta,
Și fi-vei astfel tu ferice-n veac; trufia-ți
Aduce rătăcire mult păgubitoare.
”Puterea trupului e opera naturii; însă puterea de a arăta prin cuvinte ceea ce-i de folos patriei e un dar al sufletului și al minții. Belșug de bani pot avea mulți datorită norocului”. Spunea de asemenea că acela care nu poate suporta o nenorocire este cu adevărat nenorocit; că e o boală a sufletului să te îndrăgostești de lucruri imposibile și să nu te poți gândi la nenorocirile altora.
Fiind întrebat ce e dulce pentru oameni, el spuse: ”Speranța.” Zicea că-i mai plăcut să judeci doi dușmani decât doi prieteni, căci din cei doi prieteni unul în orice caz îți va deveni dușman, iar din cei doi dușmani unul îți va deveni prieten. Întrebat în ce ocupație găsește omul plăcere, el răspunse: ”Când câștigă bani.” Spunea apoi că trebuie să ne măsurăm viața în așa fel ca și cum am mai avea de trăit mult timp și totodată puțin și să iubim ca și cum va trebui mai târziu să urâm, căci cei mai mulți dintre oameni sunt răi. Mai dădea sfaturile următoare: ”Apucă-te cu greu de un lucru, dar o dată ce te-ai apucat, ține-te stăruitor de el. Nu vorbi repede, căci asta-i semn de sminteală. Prețuiește înțelepciunea. Recunoaște că zeii există. Nu lăuda pe netrebnic pentru că-i bogat. Ia-ți ce ți se cuvine prin convingere, nu prin forță. Atribuie zeilor faptele tale bune. Fă-ți provizii de înțelepciune pentru călătoria de la tinerețe la bătrânețe, căci aceasta e mai sigură decât toate celelelte bunuri.”


Cleobul
„Măsura e lucrul cel mai bun.”

Cleobul, fiul lui Eugoras, era de fel din Lindos. Unii spun că se trăgea din Heracle, că se remarca prin putere și frumusețe, că ar fi cunoscut filosofia egipteană. Avu de fiică pe Cleobuline. Tot despre el se spune c-a zidit templul zeiței Athena, care fusese înălțat de Danaos.
Dintre cugetările lui, cele mai vestite sânt următoarele: ”Incultura stăpânește pe cei mai mulți dintre muritori ca și vorbăria, dar timpul prielnic pentru lecuire va sosi. Să ai gânduri frumoase. Să nu fii fără rost neplăcut.” Zicea că trebuie să ne mărităm fiicele când sunt fete la vârstă și femei la minte; prin aceasta voia să spună că și fetele trebuie să fie date la învățătură. Zicea apoi că prietenului trebuie să-i faci bine pentru ca să fie și mai prieten, iar din dușman să-ți faci prieten, căci trebuie să ne păzim de critica ce vine de la prieteni și de uneltirile dușmanilor. Dădea sfatul ca omul să-și exercite trupul; să-i fie mai drag ascultatul decât vorbitul; să prefere învățătura, nu neștiința; să aibă cuvinte de bun augur; să fie prieten al virtuții, dușman al viciului; să se ferească de nedreptate; să dea cetății sfaturile cele mai bine; să-și înfrâneze plăcerile; să nu facă nimic prin violență; să-și crească bine copiii; să pună capăt dușmăniei; să nu-și dezmierde nevasta și nici să nu se certe cu ea în fața străinilor, căci una înseamnă prostie, iar cealaltă nebunie; pe scalvul beat să nu-l pedepsească, căci poate părea el însuși beat; să se căsătorească cu o fată de teapă cu el, căci dacă iei o fată mai bună, zice el, rudele ei îți vor ajunge stăpâni. Nu râde de cei luați în râs, căci vei ajunge urât de aceștia. Nu fi trufaș când îți merge bine și nu te umili la strâmtoare. Învață să înduri cu bărbăție schimbările sorții.
A murit la vârstă înaintată de șaptezeci de ani. Iată ce inscripție i-a fost făcută:
Pe înțeleptul din Rhodos, pe Cleobul îl jelește
Lindos, patria sa, cea cu mare-mprejur.


Periandru
„Perseverența e totul.”

Periandru, fiul lui Cypselos, s-a născut în Corint, din neamul Heraclizilor. Soție îi era Lysida, pe care el o numea Melissa. Tatăl ei era Procles, tiranul din Epidaur, iar mama Eristheneia, fiica lui Aristocrates și sora lui Aristodemos; aceștia au domnit peste aproape întrega Arcadie.
Merge vorba că el, dorind să nu se cunoască locul unde va fi înmormântat, a născocit următorul vicleșug, dădu porunca la doi tineri să meargă noapte pe un anumit drum, arătat de el; omul pe care aveau să-l întâlnească trebuiau să-l omoare și să-l înmormânteze. După aceea porunci la alți patru să urmărească pe cei doi, să-i omoare și să-i îngroape; și iarăși trimise un număr mai mare de oameni în urmărirea celor patru. După ce aranjă toată acestea, ieși înaintea primei perechi și fu omorât. Corintienii i-au săpat înscripția acesta pe un cenotaf:
Periandru, vestit prin avere și-nțelepciune,
Zace-n Corintul natal, cel de mare scăldat.
A lui este maxima: ”Să nu faci niciodată ceva pentru bani: lasă câștigul pe seama treburilor care urmăresc asemenea foloase.” A scris Percepte în vreo două mii de versuri. Avea obiceiul să spună că tiranii care vor să fie în siguranță să se lase păziți de bunăvoință (celor guvernați), nu de arme. Întrebat de cineva de ce este tiran, el răspunse: ”Din cauza că-i primejdios să te retragi de bunăvoie precum și să fii înlăturat.” Iată și alte vorbe de-ale lui: ”Liniștea-i plăcută, graba-i periculoasă, câștigul e mârșav. Democrația e mai bună decât tirania. Plăcerile sânt trecătoare, pe când gloria e nemuritoare. Fii cumpătat la izbândă și cu minte la nenorocire. Poartă-te la fel cu prietenii, fie că le merge bine, fie că le merge rău. Ceea ce făgăduiești, îndeplineș-te. Lucruri secrete nu le da în vileag. Pedepsește nu numai pe vinovați, ci și pe cei se pregătesc să facă rău.”


Bibliografie
Diogenes Laerțios – ”Despre viețile și doctrinele filosofilor” București 1999